Fundația Comunitară Galați

CINE SUNTEM

Suntem o organizație non-guvernamentală pornită dintr-un grup de inițiativă în anul 2015. Misiunea noastră este să contribuim la transformarea orașului într-un Galați-acasă, din care nu ai mai pleca. Ne inspirăm din ideea de oraș-generos si oraș-acasă. Conectăm, pentru aceasta, generozitatea donatorilor cu energia, ideile și timpul oamenilor din comunitate.

Avem 3 puncte de intervenție:
Construirea de punți care fac comunitate - Punem în legatură (gălățeni, ONG-uri, companii, instituții publice) cu soluțiile și resursele de care este nevoie pentru a ajuta la transformarea orașului.
Susținerea “pilonilor” de leadership din comunitate - Identificăm, formăm și promovăm liderii din Galați care contribuie la dezvoltarea orașului.
Încurajarea generozității - Facilităm contexte de generozitate responsabilă și cu impact în comunitate. În cei peste patru ani de activitate, Fundația finanțat peste 50 de inițiative cu peste 500.000 lei.

CE NE PROPUNEM

Fundația Comunitară Galați, investește în tineri cu povești care inspiră, tineri care pun educatia pe primul loc deşi vin din contexte socio-familiale cu un plus de încercări. Povestile sunt diferite, dar ceea ce le aduce împreună e atitudinea “se poate prin şcoală” în ciuda provocărilor de context.

Concret, Fondul de burse susține 17 de elevi din Galați și din 4 comune din județ (Costache Negri, Cudalbi, Nămoloasa, Hanu Conachi), cu burse în valoare de 3.000 lei de persoană pe an. Ajutorul financiar oferit permite acoperirea unor cheltuieli esențiale pentru continuarea studiilor. Fie că e vorba de achiziții mici precum banii pentru un ghiozdan, biletele de autobuz, sau de plata chiriei în oraș, toate aceste contribuți sunt adunate din comunitate de la persoane fizice și companii.



DATE DE CONTACT:

Telefon: 0769389716
E-mail: info@fundatiacomunitaragalati.ro
Facebook: https://www.facebook.com/FundatiaComunitaraGalati/
Website: www.fundatiacomunitaragalati.ro


Și TU ne poți sprijini



Aleargă pentru noi


Lei

AMBASADORI

Delia Gavriliu Oprea

Când ești conștient că ai datoria, cu o cărămidă mică-mică, pietricică poate, să clădești, alături de comunitate, viitorul comunității tale - prin a face mai curat și mai frumos în jurul tău, prin a facilita accesul la educație, prin a promova modele - atunci nu poți rămâne indiferent. Fundația Comunitară Galați are acest rol, de aceea nu am ezitat să mă implic încă de la început în activitățile ei. Anul acesta (încerc să) alerg la SemiMaraton2019, pentru a fi alături de bursierii Fundației Comunitare Galați. Fondul de Burse ne învață pe toți că putem da o șansă la educație tinerilor din comunitatea noastră! Vino și tu alături de noi!

Mihaela Milea

Din anul anul 2005 sunt administratorul firmei Euro Construcții , am fost sportivă de performanță , atletism , am reprezentat România la Balcaniadă , la vârsta de 16 ani . M-am apucat din nou să alerg , la ediția din 2015 a Semimaratonului de la Galați când am participat în proba de ștafetă , aș putea să spun că acest concurs mi-a reamintit de perioada frumoasă în care am fost sportivă și mi-a redat poftă de a alerga. Mă implic în activități caritabile atât cât pot .