Aura Ledaru
Cauză: Aleargă alături de Family Hope Autism
Target financiar: 1000 lei
Număr donatori: 0
Donații strânse:
0 lei
„Dacă vrei să fii un învingător în viață, trebuie să depășești constant cea mai bună variantă a ta.” – Robert Kiyosaki
Mă numesc Aura Ledaru, sunt antrenor de arte marţiale, preşedinte C.S. ,,Sakura Kiai” Galaţi, Vicepreşedintele Federaţiei Române de Aikido, iar în timpul liber predau cursuri de prim ajutor adresate copiilor si adulţilor din diferite medii sociale.
În prezent sunt Subofiţer Operativ Principal la ISU Galaţi şi paramedic pe Ambulanţa tip B2 – Smurd.
În peste 30 de ani de carieră sportivă, principala preocupare a fost dezvoltarea mişcării sportive la toate nivelurile şi atragerea cât mai multor persoane de toate vârstele către un stil de viaţă sănătos.
Deasemeni, în cadrul C.S.,,Sakura Kiai’’ Galaţi, alături de practicanţi şi părinţii acestora, am organizat, timp de peste 15 ani, campanii umanitare pentru copii și adulţi care trec prin încercări grele, iar acum ne dorim să ajutăm copiii diagnosticaţi cu autism, atât cât putem.
Am acceptat, din toată inima, această provocare și știu că, împreună, putem dărui iubire, speranță și bucurii copiilor care au nevoie de noi.
Vă invit, pe toți lângă mine, să susţinem proiectul ,,Aleargă alături de Family Hope Autism!’’.
Fie că alergaţi sau donaţi, ajutorul vostru contează enorm!
Stoc epuizat
CUM?
1. PLATĂ PRIN CARD
Recomandăm acest tip de plată pentru rapiditate și siguranță. Ce trebuie să faci?
- Completează câmpul cu valoarea donației tale și apasă pe butonul „Donează”.
- Completează datele tale și vei fi redirecționat către sistemul de plată securizată prin EuPLatesc.ro.
- Dacă plată a fost procesată fără erori donația ta se va vedea imediat pe site.
2. TRANSFER BANCAR
Dacă preferi să finalizezi donația prin transfer bancar poți face asta, dar te rugăm să ai în vedere că donația ta va fi vizibilă pe site în termen de 3 până la 5 zile lucrătoare, pentru că:
- Trebuie să transferi suma donată în contul Fundației Comunitare Galați, folosind datele de mai jos
- Noi verificăm contul bancar la fiecare 24 de ore, și după ce regăsim încasată donația ta
- Confirmăm manual încasarea pe site-ul semimaratongalati.ro
- Donația ta e vizibilă pe site-ul semimaratongalati.ro
Fundatia Comunitara Galati
COD FISCAL: 35152184
IBAN RON: RO 42 RNCB 0141 1481 4389 0001
Cu mențiunea la detalii plată „Aura Ledaru – Asociația Family Hope Autism Galați”
3. SPONSORIZĂRI PERSOANE JURIDICE
Trimite un mail pe adresa liliana@fundatiacomunitaragalati.ro și solicită contractul de sponsorizare.