Doneaza

Oana Cretulencu

Oana Cretulencu, coordonator Fundatia Gloria Education și Director de achiziții Grande Gloria Production (producător Hygienium ) își ghidează activitatea zilnică în cadrul companiilor în care activează în baza unor principii etice și profesionale cu standarde foarte înalte. De-a lungul timpului a susținut nenumarate proiecte umanitare, cum ar fi: Proiectul Green Gloria (s-au plantat 10 000 puieți forestieri în Galati în perioada noiembrie 2020- aprilie2021), Proiectul Hygienium Bike (Biciclete gratuite pentru gălățeni), Proiectul Cu mainile curate în sănătate și educație (oferind sponsorizări în nenumarate spitale din Galați dar și din țară și susținerea diverselor centre de educație cu produse dezinfectante și de curățenie marca Hygienium și Expertto), Proiectul ORA DE JOACA ( s-au oferit premii și sustinere financiară a acestui program interactiv-educativ având în vedere educația igienico-sanitară), proiecte umanitare , etc.

’’Exista nenumarate proiecte ce se vor lansa in anul 2021 prin care  inovăm modelele actuale de educație și să dăm avânt tinerilor, să se dezvolte la nivel personal, pentru ca mai apoi să își lase amprenta într-un mod pozitiv în întreaga societate.In cadrul Fundatiei Gloria Education suntem conștienți că valori precum- respectul, generozitatea, empatia, bunătatea- se cultivă de la vărste fragede, și tocmai la acest lucru vrem să contribuim, încât să oferim cel mai fertil sol acestor copii. Folosindu-ne de experiența intregii echipe ne dorim să inspirăm și să pornim schimbări semnificative în traictoria copiilor defavorizați și a societății în care trăim.’

Stoc epuizat

SKU: oana-cretulencu-sustine Categorii: , ,
Descriere

Asociația Dodoroni

CINE SUNTEM

Asociația Dodoroni este nou înființată în anul 2021. Scopul fiind de educație nonformală prin joc, teatru, muzică și dans pentru copii și adulți. Ne propunem să facem din joc o componentă importantă pentru dezvoltarea dar și educarea armonioasă și sănătoasă a copiilor și o prioritate în familie.

Date de contact:

Facebook: https://www.facebook.com/asociatiadodoroni

Email: asociatiadodoroni@gmail.com

Instagram: https://www.instagram.com/asociatiadodoroni/

Nevoia adresată

Principala nevoie a copiilor este de a socializa și de a relaționa cu copii de vârste apropiate. În contextul pandemiei de Covid-19, multor copii le-au lipsit aceste lucruri dar și joaca alături de colegi.

Rezultatele așteptate

Încurajarea utilizării jocului drept instrument de educare, sporirea prieteniei grupului, dezvoltarea imaginației și folosirea gândirii logice.

Beneficiarii

100 de copii din școlile gălățene ce provin din familii cu situații speciale

CUM?

1. PLATĂ PRIN CARD

Completează câmpul cu valoarea donației tale și apasă pe butonul „ADAUGĂ ÎN COȘ”. Completează datele tale și vei fi redirecționat către sistemul de plată securizată prin EuPLatesc.ro. Totul în deplină siguranță.

2. TRANSFER BANCAR 

Direct în contul Fundației Comunitare Galați, folosind următoarele date:

Fundatia Comunitara Galati

COD FISCAL: 35152184

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ

IBAN RON: RO 42 RNCB 0141 1481 4389 0001

Cu mențiunea la detalii plată “Asociația Dodoroni”

3. SPONSORIZĂRI PERSOANE JURIDICE

Solicitati contractul de sponsorizare colegelor noastre pe email  liliana@fundatiacomunitaragalati.ro sau irina@fundatiacomunitaragalati.ro