Hai cu noi pe munte!

Hai cu noi pe munte!

Ce ne propunem

ATE „Club Albatros” derulează anual proiectul educațional „Hai cu noi pe munte!”, destinat tinerilor care doresc să descopere activitățile outdoor, conduita montană și echipamentul specific. Proiectul este destinat tinerilor între 18 și 35 de ani care, la finalul cursurilor teoretice, vor lua parte la aplicații în natură, într-un cadru organizat. Scopul proiectului este lărgirea orizonturilor tinerilor și promovarea turismului nevătămător pentru mediul înconjurător și pentru turiști. La nivel local, național sau internațional, sedentarismul provoacă la fel de multe decese ca fumatul și este într-o creștere exponențială în mediul urban. Izolarea prin tehnologie este o problemă a urbanului generând indivizi inadaptați/adaptabili social. Sporturile de tradiție (fotbal, volei etc.) sunt în declin ca atractivitate pentru tinerii din Galați (exemplu: lipsa unei echipe de fotbal generează lipsa interesului pentru sportul respectiv, în general). Prin acest proiect se vizează concret livrarea a 5 traininguri legate de turism, pericole și conduită unui grup de 25-30 de tineri. Astfel se promovează conceptul de voluntariat și mișcare în aer liber. Toate acestea vor fi posibile prin organizarea unor ieșiri în Munții Măcinului și Vrancei, unde cursanții vor pune în aplicare cunoștințele dobândite la cursuri.

Și TU ne poți sprijini



Aleargă pentru noi


Lei

Ei sunt AMBASADORII noștri

Andrei [Tiby] Tiberiu

Pe munte am gasit modele de urmat si suficienta liniste pentru a creste ca om. De 11 ani aplic principiile Albatros: "Invata. Experimenteaza. Da mai departe.", iar "Hai cu noi pe munte!" e despre comunitate si crestere. Educatia si muntele pentru mine sunt sinonime; iar muntele nu e atat de greu, daca il mananci cu lingurita.

Ce este un ambasador?

Este mai mult de un alergător, este persoana care ne sprijină cauza prin mobilizarea întregii rețele de prieteni pentru a ne sprijini să finalizăm proiectul.