Iulian Arhire
Susțin cauza: Poveștile care cresc oameni
Iulian Arhire
Susțin cauza: Poveștile care cresc oameni
Sunt Iulian Arhire și, de când mă știu, sportul a fost parte din viața mea.
Nu vorbim doar despre competiție sau performanță, ci despre disciplină, echilibru și puterea de a merge mai departe chiar și atunci când pare greu. Sportul m-a format ca om și m-a învățat că rezultatele reale vin din consecvență și muncă.
Astăzi sunt antreprenor și dezvolt proiecte precum Zolotko Ballroom de peste 14 ani și TIKI TAKA FOOD de aproape 2 ani alaturi de fratele meu, dar principiile după care îmi conduc activitatea sunt aceleași pe care le-am învățat în sport: seriozitate, respect și dorința de a evolua constant.
Cred cu tărie că aceste valori trebuie transmise mai departe, mai ales copiilor.
De aceea am ales să mă alătur proiectului „Poveștile care cresc oameni”, inițiat de Fundația Dicor Academy, în cadrul Semimaraton Galați.
Este un proiect în care cred, pentru că pune accent pe educație, pe formarea unor obiceiuri sănătoase și pe dezvoltarea unei generații mai conștiente și mai responsabile.
Copiii au nevoie de exemple, de ghidare și de experiențe care să îi ajute să crească frumos.
Iar dacă prin implicarea mea pot contribui, chiar și puțin, la acest drum, atunci știu că este exact locul în care trebuie să fiu.